Pentru că timpul trece destul de greu vara, şi aseară am simţit că au trecut 5 ani de când am terminat facultatea, m-a făcut să mă gândesc la lucrurile minunate care s-au întâmplat în cei 3 ani de studenţie, şi dintr-o data m-i s-a făcut dor de colegii,  de profesorii, de sentimentul examenelor trecute sau picate, de acei prietenii care îi faci şi care rămân pentru totdeauna, de viaţa de ong-ist cu proiecte, muncă dar şi petreceri şi distracţii. Cel mai tare şi mai tare m-i s-a făcut dor de echipa departamentului de evaluări. Eram ca o mică armată (3 fete) dar am făcut lucruri mari. Am realizat programe de recrutare de noi membri,  programe de evaluare a performanţelor, programe de evaluare a membrilor în cadrul proiectelor, etc. dar ce a fost cel mai frumos şi mai interesant a fost faptul că am întâlnit atât de mulţi studenţi (bobocei) interesaţi în dezvoltarea lor, cu realizări încă din timpul liceului, cu diverse calităţi care te izbeau în faţă în timpul interviului încât puteai spune “gata asta e de-al nostru”. Chiar dacă pare o “joacă de studenţi”, luam lucrurile în serios iar campaniile de recrutare s-au dovedit a fi un succes, aducând printre membrii ong-ului persoane cu potenţial şi perseverenţă în dezvoltarea lor personală.

Cu ce am rămas practic din toată acea perioadă? Cu siguranţă cu dorinţa de a face acele lucruri la un nivel mai ridicat, cu interesul pentru oameni şi cariera lor, cu un grup de prieteni buni şi bineînţeles cu o experienţă de neutat.

Acum sunt în Bucureşti şi caut o “joacă de oameni mari”, un job unde să găsesc oameni interesanţi, proiecte frumoase şi unde să pot da la rândul meu toată pasiunea şi dorinţa de muncă care m-a adus până aici.