Atunci când pui pasiune în ceea ce faci, lucrurile nu neapărat că sunt mai uşoare, ele vin de la sine, sunt ca o continuare firească, naturală şi sănătoasă a ceea ce ai început. Dacă nu există pasiune în ceea ce faci, degeaba faci, efortul este cel puţin dublu iar rezultatele nici pe departe satisfăcătoare.
Acest entuziasm şi foc interior l-am remarcat la Cătălin Păduraru, criticul de vinuri, fondatorul şi managerul Vinexpert, care a organizat o seară foarte frumoasă şi ne-a iniţiat în arta degustării vinului, şi care a reuşit să ne transmită şi noua puţin din entuziasmul sau prin analiză fiecărei picături de vin din pahar, de la arome, culoare şi miresme până la modul cel mai indicat de a fi băut pentru a-i putea savura pe deplin adevăratul gust. Aşa că dacă voi caută un vin bun, îl pot găsi şi online, şi mai mult pot cere şi un sfat de la expert.
Când dedici nu numai 8-9 ore pe zi, ci şi majoritatea timpului liber unui lucru, nu poate fi decât o pasiune. Iar dacă ştii cum să faci din acea pasiune şi un business atunci vei atinge succesul.
Maine, 20 noiembrie, Evinoteca.ro ne invita la o degustare de vinuri alese. Vinuri din SUA – California, Argentina, Chile, Uruguay, Africa de Sud, Franta, Spania Italia, Ungaria, Romania, Australia, Noua Zeelanda vor fi la locuri de cinste, fiecare cu particularitatile lui.
Catalin Paduraru - criticul de vinuri, fondatorul si managerul Vinexpert ne va arata cum se pot diferentia vinurile in functie de soiul lor.
Invitatia la acest eveniment incepe cu intrebarea: “Cand ai baut ultima oara un vin bun?”, intrebare care te atrage si te face sa iti doresti sa mergi la un eveniment de acest gen, numai pentru simplu motiv ca ai putea afla ce gust are un vin bun.
Personal , vreau sa beau vinul: Pinot Noir 1997 Murfatlar
Idee foarte buna a celor de la Evinoteca.ro, felicitari, si pentru cei care pasionati de vin, ne vedem acolo.